:

Evrei 3

1

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,

2

care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”

3

Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. –

4

Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. –

5

Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai târziu.

6

Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

7

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,

8

nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,

9

unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!

10

De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!

11

Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”

12

Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

13

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.

14

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,

15

câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

16

Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?

17

Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

18

Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?

19

Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Link: