Exodul 16

Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.

Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.

Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”

Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă ploaie pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.

În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”

Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă seară, veţi înţelege că Domnul este Acela, care v-a scos din ţara Egiptului.

Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?”

Moise a zis: „Domnul vă va da astă seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile, pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”

Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: ,Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.”

Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.

Domnul, vorbind lui Moise, a zis:

„Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ,Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”

Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei.

Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.

Copiii lui Israel s-au uitat la ea, şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea, pe care v-o dă Domnul ca hrană.

Iată ce a poruncit Domnul: ,Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”

Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.

În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.

Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.”

N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii, care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.

Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.

În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.

Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!”

Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit, şi n-a făcut viermi.

Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.

Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.”

În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit.

Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?

Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceia vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.”

Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.

Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă, şi avea un gust de turtă cu miere.

Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: ,Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului.”

Şi Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană, şi aşează-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.”

După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.

Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.

Omerul este a zecea parte dintr-o efă.