Ioan 18
După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui.
Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.
Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de Farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.
Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei, şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”
Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!”. Isus le-a zis: „Eu sunt!”. Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei.
Când le-a zis Isus: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi, şi au căzut jos la pământ.
El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?” „Pe Isus din Nazaret”, I-au zis ei.
Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.”
A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: „N-am pierdut pe nici unul din aceia, pe care Mi i-ai dat.”
Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.
Isus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”
Ceata ostaşilor, căpitanul lor, şi aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isus, şi L-au legat.
L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.
Şi Caiafa era cel ce dăduse Iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.”
Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.
Petru însă a rămas afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru înăuntru.
Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?” „Nu sunt”, a răspuns el.
Robii şi aprozii care erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei, şi se încălzea.
Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns.
Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.”
La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, care stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?”
Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?”
Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.
Simon Petru stătea acolo, şi se încălzea. Ei i-au zis: „Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?” El s-a lepădat, şi a zis: „Nu sunt.”
Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?”
Petru iar s-a lepădat. Şi îndată a cântat cocoşul.
Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele.
Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva omului acestuia?”
Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.”
Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni”, I-au zis Iudeii.
Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.
Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?”
Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!”
Pilat a răspuns: „Eu sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?”
„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”
„Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”
Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?”
Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?”
Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Şi Baraba era un tâlhar.