:

Psalmii 3

1

Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală împotriva mea!

2

Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” –

3

Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul!

4

Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.

5

Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu.

6

Nu mă tem de zecile de mii de popoare, care mă împresoară din toate părţile.

7

Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei, şi zdrobeşti dinţii celor răi.

8

La Domnul este scăparea: binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău.

Link: