Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
2
Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3
Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4
Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
5
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6
De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
7
Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.
8
„Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
9
Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine. –
10
De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
11
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!