:
1 Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
2 Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!
3 Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. –
4 Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!
5 De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va dezrădăcina din pământul celor vii. –
6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor râde de el, zicând:
7 „Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.”
8 Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
9 Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.