:

Psalmii 8

1

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.

2

Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.

3

Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,

4

îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

5

L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.

6

I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:

7

oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului,

8

păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.

9

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

Link: