:

Ezechiel 35

1

Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:

2

Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva muntelui Seir şi profeţeşte împotriva lui,

3

Şi spune-i: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, munte al Seirului, sunt împotriva ta şi îmi voi întinde mâna împotriva ta şi te voi pustii de tot.

4

Voi risipi cetăţile tale şi vei fi pustiit şi vei cunoaşte că eu sunt DOMNUL.

5

Pentru că ai avut o ură continuă şi ai vărsat sângele copiilor lui Israel prin forţa sabiei în timpul nenorocirii lor, în timpul când nelegiuirea lor a luat sfârşit;

6

De aceea, precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, te voi pregăti pentru sânge şi sângele te va urmări, pentru că nu ai urât sângele, sângele te va urmări.

7

Astfel, voi pustii de tot muntele Seir şi voi stârpi din el pe cel care iese şi pe cel care se întoarce.

8

Şi îi voi umple munţii cu oamenii lui ucişi; pe dealurile tale şi în văile tale şi în toate râurile tale vor cădea cei ucişi cu sabia.

9

Te voi face pustiiri continue şi cetăţile tale nu se vor întoarce, şi veţi cunoaşte că eu sunt DOMNUL.

10

Pentru că ai spus: Aceste două naţiuni şi aceste două ţări vor fi ale mele şi noi îl vom stăpâni; deşi DOMNUL era acolo;

11

De aceea, precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, voi face întocmai conform mâniei tale şi conform invidiei tale pe care le-ai folosit din ura ta împotriva lor; şi mă voi face cunoscut printre ei, după ce te voi fi judecat.

12

Şi vei cunoaşte că eu sunt DOMNUL şi că am auzit toate blasfemiile tale pe care le-ai vorbit împotriva munţilor lui Israel, spunând: Sunt pustiiţi, ne sunt daţi spre mistuire.

13

Astfel, cu gura voastră v-aţi fălit împotriva mea şi v-aţi înmulţit cuvintele împotriva mea; eu le-am auzit.

14

Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Când tot pământul se bucură, pe tine te voi face o pustiire.

15

Precum te-ai bucurat la moştenirea casei lui Israel, deoarece aceasta a fost pustiită, astfel îţi voi face ţie, vei fi pustiit, munte al Seirului şi toată Idumeea, în întregime; şi vor cunoaşte că eu sunt DOMNUL.

Link: