:

Proverbele 7

1

Fiul meu, ţine cuvintele mele şi strânge cu tine poruncile mele.

2

Ţine poruncile mele şi vei trăi; şi legea mea ca lumina ochilor tăi.

3

Leagă-le împrejurul degetelor tale, scrie-le pe tăblia inimii tale.

4

Spune înţelepciunii: Tu eşti sora mea; şi numeşte înţelegerea, ruda ta;

5

Ca ele să te ţină departe de femeia străină, de străina care linguşeşte cu vorbele ei.

6

Căci de la fereastra casei mele am privit prin deschizătura mea,

7

Şi am văzut printre cei simpli, am deosebit printre tineri un tânăr lipsit de înţelegere,

8

Trecând strada aproape de colţul ei; şi el mergea pe calea spre casa ei,

9

În amurg, în seara zilei, în negrul şi întunericul nopţii;

10

Şi, iată, l-a întâlnit o femeie cu îmbrăcămintea unei curve şi cu inima vicleană.

11

(Ea este gălăgioasă şi încăpăţânată; picioarele nu îi stau în casă;

12

Acum afară, acum pe străzi şi pândeşte la fiecare colţ).

13

Aşa l-a prins şi l-a sărutat şi cu o faţă neruşinată i-a spus:

14

Am ofrande de pace cu mine; astăzi mi-am împlinit promisiunile.

15

De aceea am ieşit să te întâlnesc, din timp am căutat faţa ta şi te-am găsit.

16

Mi-am aşternut patul cu cuverturi, cu tapiţerii, cu in subţire din Egipt.

17

Mi-am parfumat patul cu mir, aloe şi scorţişoară.

18

Vino să ne umplem cu iubire până dimineaţă, să ne desfătăm cu iubiri.

19

Pentru că soţul nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă;

20

A luat o pungă de bani cu el şi va veni acasă la ziua stabilită.

21

Cu vorbirea ei măgulitoare l-a ademenit, cu linguşeala buzelor ei l-a forţat.

22

El merge deodată după ea, cum merge un bou la măcelărie, sau ca un nebun la disciplinarea în butuci,

23

Până ce o săgeată îi străpunge ficatul, precum o pasăre se grăbeşte la capcană şi nu ştie că aceasta o va costa viaţa.

24

De aceea daţi-mi acum ascultare, copii, şi daţi atenţie cuvintelor gurii mele.

25

Să nu se abată inima ta spre căile ei, nu te rătăci în cărările ei.

26

Fiindcă ea a doborât mulţi răniţi; da, mulţi bărbaţi puternici au fost ucişi de ea.

27

Casa ei este calea spre iad, mergând în jos la cămările morţii.

Link: