:

Psalmii 56

1

Fii milostiv cu mine, Dumnezeule, căci omul m-ar înghiţi; el mă oprimă, luptând zilnic.

2

Duşmanii mei m-ar înghiţi zilnic, căci mulţi luptă împotriva mea, O cel Preaînalt.

3

Când sunt înspăimântat, mă voi încrede în tine.

4

În Dumnezeu voi lăuda cuvântul lui, în Dumnezeu mi-am pus încrederea; nu mă voi teme de ceea ce îmi poate face carnea.

5

În fiecare zi ei denaturează cuvintele mele, toate gândurile lor sunt împotriva mea spre rău.

6

Ei se adună, se ascund, îmi pândesc paşii, în timp ce îmi aşteaptă sufletul.

7

Vor scăpa ei prin nelegiuire? În mânia ta doboară poporul, Dumnezeule.

8

Tu istoriseşti rătăcirile mele, pune lacrimile mele în burduful tău, nu sunt ele în cartea ta?

9

Duşmanii mei se vor întoarce înapoi când strig către tine, aceasta ştiu; căci Dumnezeu este de partea mea.

10

În Dumnezeu voi lăuda cuvântul lui, în DOMNUL voi lăuda cuvântul lui.

11

În Dumnezeu mi-am pus încrederea, nu mă voi teme de ce îmi poate face omul.

12

Jurămintele tale sunt asupra mea, Dumnezeule, îţi voi întoarce laude.

13

Fiindcă mi-ai salvat sufletul de la moarte, nu vei salva de la cădere picioarele mele ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii?

Link: