:

Rut 2

1

Şi Naomi avea o rudă a soţului ei, un bărbat puternic în bogăţie din familia lui Elimelec, şi numele lui era Boaz.

2

Şi Rut moabita i-a spus lui Naomi: Lasă-mă acum să merg la câmp şi să culeg spice de grâne în urma aceluia în ochii căruia voi găsi har. Iar ea i-a spus: Du-te, fiica mea.

3

Şi a mers şi a ajuns şi a cules în câmp după secerători; şi soarta ei a fost să ajungă la o parte a câmpului aparţinând lui Boaz, care era dintre rudele lui Elimelec.

4

Şi, iată, Boaz a venit de la Betleem şi a spus secerătorilor: DOMNUL fie cu voi. Iar ei i-au răspuns: DOMNUL să te binecuvânteze.

5

Atunci Boaz a spus servitorului său, care a fost pus peste secerători: A cui este tânăra aceasta?

6

Şi servitorul care a fost pus peste secerători a răspuns şi a zis: Aceasta este tânăra moabită care s-a întors cu Naomi din ţara Moabului.

7

Şi ea a spus: Te rog, lasă-mă să culeg şi să adun printre snopi în urma secerătorilor; astfel a venit şi continuă de dimineaţă până acum şi a stat numai puţin în casă.

8

Atunci Boaz i-a spus lui Rut: Nu ai auzit fiica mea? Nu merge să culegi în alt câmp, nici nu pleca de aici, ci rămâi aici lângă servitoarele mele.

9

Ochii tăi să fie peste câmpul pe care îl seceră, şi urmează-le; nu am poruncit eu tinerilor să nu se atingă de tine? Şi când eşti însetată du-te la vase şi bea din ceea ce au scos tinerii.

10

Atunci ea a căzut cu faţa ei la pământ şi s-a prosternat şi i-a spus: De ce am găsit har în ochii tăi, încât să mă iei în considerare pe mine, o străină?

11

Şi Boaz a răspuns şi i-a zis: Mi s-a arătat pe deplin, tot ce ai făcut pentru soacra ta de la moartea soţului tău; şi cum ai lăsat pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara naşterii tale şi ai venit la un popor pe care nu l-ai cunoscut până acum.

12

DOMNUL să răsplătească lucrul tău şi o răsplată deplină să îţi fie dată de DOMNUL Dumnezeul lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te încrezi.

13

Atunci ea a spus: Lasă-mă să găsesc favoare în ochii tăi, domnul meu, fiindcă m-ai mângâiat şi pentru că ai vorbit prietenos roabei tale, cu toate că nu sunt ca una dintre roabele tale.

14

Şi Boaz i-a spus: La timpul mesei să vii aici şi să mănânci din pâine şi să înmoi bucăţica ta în oţet. Şi ea a şezut lângă secerători; şi el i-a întins grâne prăjite şi ea a mâncat şi s-a săturat şi a plecat.

15

Şi când s-a ridicat să culeagă, Boaz a poruncit tinerilor săi, spunând: Lăsaţi-o să culeagă chiar printre snopi şi nu o ocărâţi!

16

Şi de asemenea lăsaţi să cadă intenţionat câteva din mănunchiuri pentru ea şi lăsaţi-le ca ea să le culeagă şi nu o mustraţi!

17

Astfel ea a cules în câmp până seara şi a bătut ce a cules; şi a fost cam o efă de orz.

18

Şi l-a ridicat şi a mers în cetate şi soacra ei a văzut ce a cules; şi a adus şi i-a dat ce a pus deoparte după ce s-a săturat.

19

Şi soacra ei i-a spus: Unde ai cules astăzi? Şi unde ai lucrat? Binecuvântat fie cel care te-a luat în considerare. Şi ea a arătat soacrei sale cu cine a lucrat şi a spus: Numele omului la care am lucrat astăzi este Boaz.

20

Şi Naomi a spus nurorii sale: Binecuvântat fie el de DOMNUL, care nu şi-a oprit bunătatea faţă de cei vii şi faţă de cei morţi. Şi Naomi i-a spus: Acest bărbat ne este rudă apropiată, unul dintre cei care au dreptul răscumpărării noastre.

21

Şi Rut moabita a spus: El de asemenea mi-a spus: Să te ţii aproape de tinerii mei, până vor fi terminat tot secerişului meu.

22

Şi Naomi i-a spus lui Rut, nora sa: Este bine, fiica mea, că ieşi cu tinerele lui, ca alţii să nu te întâlnească într-un alt câmp.

23

Astfel ea a stat aproape de tinerele lui Boaz să culeagă până la sfârşitul secerişului orzului şi al secerişului grâului; şi a locuit cu soacra ei.

Link: