:

Geneza 15

1

După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Avram într-o viziune, zicând: „Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău şi răsplata ta foarte mare“.

2

Şi Avram a zis: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? pentru că mă duc fără copii şi cel care va fi stăpânul casei mele este Eliezer din Damasc“.

3

Şi Avram a spus: „Iată, nu mi-ai dat sămânţă şi, iată, un fiu al casei mele este moştenitorul meu“.

4

Şi, iată, cuvântul Domnului a fost către el, zicând: „Nu acesta va fi moştenitorul tău, ci cel care va ieşi din tine va fi moştenitorul tău“.

5

Şi l-a scos afară şi i-a zis: „Priveşte acum spre ceruri şi numără stelele, dacă le poţi număra!“ Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta!“

6

Şi el L-a crezut pe Domnul; şi El i-a socotit aceasta ca dreptate.

7

Şi i-a zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din cetatea Ur a caldeenilor, ca să-ţi dau ţara aceasta s-o stăpâneşti“.

8

Şi el a zis: „Doamne Dumnezeule, cum voi cunoaşte că o voi stăpâni?“

9

Şi El i-a zis: „Adu-Mi o juncană de trei ani şi o capră de trei ani şi un berbec de trei ani şi o turturea şi un pui de porumbel“.

10

Şi I-a adus toate acestea şi le-a despicat prin mijloc şi a pus fiecare jumătate în faţa celeilalte; dar n-a despicat păsările.

11

Şi au coborât păsări răpitoare peste trupurile moarte; şi Avram le-a alungat.

12

Şi, pe când asfinţea soarele, un somn adânc a căzut peste Avram; şi, iată, l-a cuprins groaza unui mare întuneric.

13

Şi El i-a zis lui Avram: „Cu adevărat să ştii că sămânţa ta va locui temporar într-o ţară care nu este a sa şi îi vor înrobi şi îi vor asupri patru sute de ani.

14

Dar şi pe naţiunea aceea care îi va înrobi o voi judeca Eu; şi după aceea vor ieşi cu mare avere.

15

Şi tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi înmormântat la o bună bătrâneţe.

16

Şi în a patra generaţie se vor întoarce aici, pentru că nelegiuirea amoriţilor nu este încă deplină“.

17

Şi a fost aşa: după ce a asfinţit soarele, s-a făcut întuneric şi iată un cuptor fumegând şi o flacără de foc care a trecut printre acele bucăţi.

18

În ziua aceea, Domnul a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Am dat ţara aceasta seminţei tale, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat:

19

pe cheniţi şi pe cheniziţi şi pe cadmoniţi

20

şi pe hetiţi şi pe fereziţi şi pe refaimiţi

21

şi pe amoriţi şi pe canaaniţi şi pe ghirgasiţi şi pe iebusiţi“.

Link: