:

Ieremia 47

1

Cuvântul Domnului care a fost către profetul Ieremia despre filisteni, mai înainte ca Faraon să fi lovit Gaza.

2

Aşa zice Domnul:
„Iată, se ridică ape de la nord şi ele se vor face un râu care se revarsă; şi se vor revărsa peste ţară şi peste tot ce este în ea, peste cetate şi peste locuitorii ei; şi oamenii vor striga şi toţi locuitorii ţării vor urla

3

la zgomotul tropăitului copitelor celor puternici ai săi, la uruitul carelor sale, la scârţâitul roţilor sale. Părinţii nu se vor uita înapoi după fiii lor, din cauza slăbiciunii mâinilor,

4

din cauza zilei care vine ca să-i pustiască pe toţi filistenii, ca să nimicească din Tir şi din Sidon orice ajutor care rămâne. Pentru că Domnul îi va nimici pe filisteni, rămăşiţa insulei Caftor.

5

Peste Gaza a venit pleşuvia; Ascalonul este nimicit, împreună cu rămăşiţa văii lor!“ Până când îţi vei face tăieturi?

6

Ah, sabie a Domnului, până când nu vei fi liniştită? Intră în teaca ta, odihneşte-te şi fii liniştită!

7

Cum să fii liniştită? Pentru că Domnul i-a dat o poruncă; împotriva Ascalonului şi împotriva ţărmului mării – într-acolo a rânduit-o.

Link: