:

Ioan 21

1

După acestea, Isus S-a arătat din nou ucenicilor, la Marea Tiberiadei. Şi S-a arătat astfel:

2

erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamăn, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi ai lui Zebedei şi alţi doi dintre ucenicii Săi.

3

Simon Petru ·le-a spus: „Mă duc să pescuiesc“. Ei ·i-au spus: „Venim şi noi cu tine“. Au ieşit şi s-au suit în corabie; şi în noaptea aceea n-au prins nimic.

4

Dar, făcându-se deja dimineaţă, Isus a stat pe ţărm; totuşi ucenicii nu ştiau că este Isus.

5

Isus deci ·le-a spus: „Copilaşilor, aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.

6

Şi El le-a spus: „Aruncaţi plasa în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi“. Au aruncat deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.

7

Ucenicul acela, pe care-l iubea Isus, ·i-a spus deci lui Petru: „Este Domnul!“ Simon Petru deci, auzind că este Domnul, şi-a încins haina (pentru că era dezbrăcat) şi s-a aruncat în mare.

8

Şi ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara – pentru că nu erau departe de mal, ci cam la două sute de coţi – trăgând plasa cu peşti.

9

Când au ieşit deci la mal, ·au văzut acolo jăratic şi peşte pus deasupra şi pâine.

10

Isus ·le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum“.

11

Simon Petru s-a suit în corabie şi a tras plasa la mal, plină cu peşti mari, o sută cincizeci şi trei şi, deşi erau atâţia, plasa nu s-a rupt.

12

Isus ·le-a spus: „Veniţi, mâncaţi“. Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Tu cine eşti?“, ştiind că este Domnul.

13

Isus a ·venit şi ·a luat pâinea şi ·le-a dat, la fel şi peştele.

14

Acum aceasta a fost a treia oară când S-a arătat Isus ucenicilor Săi, după ce a înviat dintre morţi.

15

Deci, după ce au mâncat, Isus ·i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El ·I-a spus: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. El ·i-a spus: „Paşte mieluşeii Mei“.

16

El ·i-a spus din nou, a doua oară: „Simone, al lui Iona, Mă iubeşti?“ El ·I-a spus: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. El ·i-a spus: „Păstoreşte oile Mele“.

17

El ·i-a spus a treia oară: „Simone, al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s-a întristat că i-a spus a treia oară: „Mă iubeşti?“ şi I-a spus: „Doamne, Tu ştii toate: Tu cunoşti că Te iubesc“. Isus ·i-a spus: „Paşte oile Mele!

18

Adevărat, adevărat îţi spun: Când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti“.

19

Dar a spus aceasta, arătând cu ce moarte Îl va glorifica el pe Dumnezeu. Şi, după ce a spus aceasta, ·i-a zis: „Urmează-Mă!“

20

Petru, întorcându-se, ·l-a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Isus şi care se rezemase la cină pe pieptul Lui şi spusese: „Doamne, cine este cel care Te ·va vinde?“

21

Petru, văzându-l, ·I-a spus lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?“

22

Isus ·i-a spus: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ţi pasă ţie? Tu urmează-Mă“.

23

A ieşit deci cuvântul acesta între fraţi: „Ucenicul acela nu va muri“. Dar Isus nu i-a spus: „Nu va muri“, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ţi pasă ţie?“

24

Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea; şi ştim că mărturia lui este adevărată.

25

Şi sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că nici chiar lumea însăşi n-ar cuprinde cărţile scrise. Amin.

Link: