:

Iov 1

1

Era un om în ţara Uţ; numele lui era Iov; şi omul acesta era integru şi drept şi temător de Dumnezeu şi se abătea de la rău.

2

Şi i s-au născut şapte fii şi trei fiice.

3

Şi averea lui era de şapte mii de oi şi trei mii de cămile şi cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de măgăriţe şi foarte mulţi slujitori; şi omul acesta era mai mare decât toţi fiii Răsăritului.

4

Şi fiii lui se duceau unul la altul şi făceau ospăţ în casa fiecăruia de ziua lui; şi trimiteau şi chemau pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea cu ei.

5

Şi era aşa: când treceau zilele ospăţului, Iov trimitea şi-i sfinţea; şi se scula dis-de-dimineaţă şi înălţa arderi-de-tot după numărul lor, al tuturor; pentru că Iov zicea: „Poate că fiii mei au păcătuit şi L-au blestemat pe Dumnezeu în inima lor“. Aşa făcea Iov în toate zilele.

6

Şi a fost ziua când fiii lui Dumnezeu au venit să se înfăţişeze înaintea Domnului; şi a venit şi Satan printre ei.

7

Şi Domnul i-a zis lui Satan: „De unde vii?“ Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea acolo pe el“.

8

Şi Domnul i-a zis lui Satan: „Ai privit tu la robul Meu Iov, că nu este nimeni ca el pe pământ, bărbat integru şi drept, temător de Dumnezeu şi care se abate de la rău?“

9

Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Oare în zadar se teme Iov de Dumnezeu?“

10

Nu l-ai înconjurat Tu din toate părţile cu ocrotire, pe el şi casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averea lui s-a înmulţit în ţară.

11

Dar întinde-Ţi acum mâna şi atinge tot ce este al lui, să vezi dacă nu Te va blestema în faţă“.

12

Şi Domnul i-a zis lui Satan: „Iată, tot ce este al lui este în mâna ta; numai nu-ţi întinde mâna asupra lui însuşi“. Şi Satan a ieşit dinaintea feţei Domnului.

13

Şi a fost ziua când fiii lui şi fiicele lui mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut.

14

Şi a venit un sol la Iov şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei

15

şi sabeenii s-au aruncat asupra lor şi i-au luat şi au lovit pe slujitori cu ascuţişul sabiei; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.

16

Pe când încă vorbea el, a venit altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din ceruri şi a ars oile şi pe slujitori şi i-a mistuit; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.

17

Pe când încă vorbea el, a venit altul şi a zis: „Caldeenii au făcut trei cete şi s-au aruncat asupra cămilelor şi le-au luat şi au lovit pe slujitori cu ascuţişul sabiei; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.

18

Pe când încă vorbea el, a venit altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut

19

şi, iată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit cele patru colţuri ale casei şi ea a căzut peste tineri şi ei au murit; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.

20

Şi Iov s-a ridicat şi şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a ras capul; şi a căzut la pământ şi s-a închinat.

21

Şi a zis:
“Gol am ieşit din pântecele mamei mele
şi gol mă voi întoarce acolo:
Domnul a dat şi Domnul a luat;
binecuvântat fie Numele Domnului!“

22

În toate acestea, Iov n-a păcătuit şi n-a spus nimic nepotrivit faţă de Dumnezeu.

Link: