:
1 Omul născut din femeie are puţine zile şi este plin de tulburare.
2 Răsare ca o floare şi este tăiat; şi fuge ca umbra şi nu rămâne.
3 Şi Tu Îţi deschizi ochii asupra unuia ca acesta şi mă aduci la judecată cu Tine?
4 Cine poate scoate un lucru curat din unul necurat? Nimeni!
5 Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este cu Tine şi i-ai pus margini peste care să nu treacă,
6 ia-Ţi privirea de la el şi lasă-l să se odihnească, până se va bucura ca un lucrător plătit, la sfârşitul zilei.
7 ✡ Pentru că pentru copac este speranţă; dacă va fi tăiat, va înmuguri din nou şi mlădiţa lui nu va înceta.
8 Chiar dacă-i îmbătrâneşte rădăcina în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,
9 totuşi, la mirosul apei va înmuguri şi va da ramuri ca un răsad tânăr;
10 dar omul moare şi rămâne întins; da, omul îşi dă duhul, şi unde este?
11 Apele se duc din lac şi râul seacă şi se usucă:
12 aşa şi omul, se culcă şi nu se mai ridică; până nu vor mai fi cerurile, nu se vor trezi şi nu vor fi sculaţi din somnul lor.
13 ✡ O, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai ţine ascuns până-Ţi va trece mânia! de mi-ai rândui un timp şi Ţi-ai aduce aminte de mine!
14 Dacă moare un om, va trăi el din nou? În toate zilele luptei mele aş aştepta, până mi-ar veni schimbarea.
15 Ai chema, şi eu Ţi-aş răspunde; Ţi-ar fi dor de lucrarea mâinilor Tale.
16 Dar acum îmi numeri paşii; nu pândeşti Tu păcatul meu?
17 Fărădelegea mea este pecetluită într-un sac şi adaugi la nelegiuirea mea.
18 Dar un munte care se prăbuşeşte se preface în pulbere şi stânca se mută din locul ei;
19 apele rod pietrele, şuvoaiele lor spală ţărâna pământului; şi Tu faci să piară speranţa omului.
20 Îl învingi pentru totdeauna şi se duce; îi schimbi faţa şi-i dai drumul.
21 Fiii săi ajung în onoare şi el nu ştie; sau sunt înjosiţi şi el nu vede aceasta.
22 Carnea lui suferă numai pentru el însuşi şi sufletul lui jeleşte numai pentru sine“.