:

Iov 17

1

Suflarea mea se pierde, zilele mele se sting; mormântul este pentru mine.

2

Nu sunt batjocoritori în jurul meu şi nu locuieşte ochiul meu în mijlocul jignirilor lor?

3

Te rog, fii Tu garanţie pentru mine la Tine; cine este cel care va da mâna cu mine?

4

Pentru că le-ai ascuns inima faţă de pricepere: de aceea nu-i vei înălţa.

5

Cine trădează pe prieteni pentru pradă – chiar şi ochii fiilor lui se vor topi.

6

✡ Şi m-a făcut de batjocură popoarelor şi am ajuns ca unul de scuipat în faţă.

7

Şi ochiul meu se întunecă de întristare şi toate mădularele mele sunt ca o umbră.

8

Cei drepţi vor fi uimiţi de aceasta şi cel nevinovat se va ridica împotriva celui neevlavios.

9

Dar cel drept îşi va ţine calea lui şi cel cu mâinile curate va creşte în putere.

10

Dar cât despre voi toţi, vă rog, veniţi din nou; şi nu voi găsi un om înţelept printre voi.

11

✡ Zilele mele au trecut, planurile mele s-au năruit, chiar gândurile dragi ale inimii mele.

12

Ei prefac noaptea în zi: îşi închipuie lumina aproape, în prezenţa întunericului!

13

Dacă aştept, Locuinţa morţilor îmi este casa; îmi aştern patul în întuneric;

14

strig gropii: «Tu eşti tatăl meu!»; viermelui: «Mama mea şi sora mea!»

15

Şi unde-mi este atunci speranţa? Da, speranţa mea cine o va vedea?

16

Ea va coborî la zăvoarele Locuinţei morţilor, când odihna va fi împreună cu mine în ţărână“.

Link: