Isaia 38
✸ În zilele acelea, Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Şi profetul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa zice Domnul: Pune-ţi casa în rânduială, pentru că vei muri şi nu vei trăi“.
Şi Ezechia şi-a întors faţa la perete şi s-a rugat Domnului şi a zis:
„O, Doamne, Te rog, adu-Ţi aminte cum am umblat înaintea Ta în adevăr şi cu o inimă întreagă şi am făcut ce este bine în ochii Tăi!“ Şi Ezechia a plâns mult.
Atunci cuvântul Domnului a fost către Isaia,
zicând: „Mergi şi spune-i lui Ezechia: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: ţi-am auzit rugăciunea, ţi-am văzut lacrimile; iată, voi adăuga cincisprezece ani la zilele tale.
Şi te voi scăpa, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; şi voi apăra cetatea aceasta»“.
„Şi acesta îţi va fi semnul de la Domnul, că Domnul va face lucrul acesta pe care l-a spus:
iată, voi da înapoi cu zece trepte umbra treptelor care a coborât odată cu soarele pe cadranul lui Ahaz“.
Şi soarele s-a întors zece trepte pe cadranul pe care coborâse.
Scrierea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, când s-a îmbolnăvit şi s-a vindecat de boala sa:
„Ziceam: La amiaza zilelor mele mă voi duce la porţile Locuinţei morţilor: sunt lipsit de rămăşiţa anilor mei!
Ziceam: Nu-L voi vedea pe Domnul, pe Domnul pe pământul celor vii. Nu-l voi mai vedea pe om cu locuitorii lumii.
Locuinţa mea s-a mutat şi este luată de la mine ca un cort de păstor. Mi-am făcut viaţa sul ca un ţesător; El mă taie din ţesătură. Din zi până în noapte îmi vei pune capăt.
M-am stăpânit până dimineaţă; ca un leu, aşa îmi sfărâmă toate oasele. Din zi până în noapte îmi vei pune capăt.
Ca rândunica sau cocorul, aşa ciripeam; mă văitam ca o porumbiţă. Ochii mei se topeau privind în sus: „Doamne, sunt în strâmtorare, nu mă lăsa!“
Ce să zic? El mi-a vorbit şi El Însuşi a lucrat; voi merge smerit toţi anii mei în amărăciunea sufletului meu.
„Doamne, prin aceste lucruri trăiesc oamenii şi în toate acestea este viaţa duhului meu; şi Tu m-ai întărit şi mi-ai dat viaţa.
Iată, în loc de pace am avut amărăciune peste amărăciune; dar Tu, în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele.
Pentru că nu Locuinţa morţilor Te va lăuda, nu moartea Te va preamări; cei care coboară în groapă nu mai speră în adevărul Tău.
Cel care trăieşte, cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi. Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău.
D
omnul este gata să mă salveze. Şi vom cânta cu instrumentele mele cu coarde în toate zilele vieţii noastre, în casa Domnului“.Şi Isaia a zis: „Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste umflătură şi se va vindeca“.
Şi Ezechia a zis: „Care este semnul că mă voi sui la casa Domnului?“