:

Leviticul 12

1

Şi Domnul a vorbit lui Moise, spunând:

2

„Vorbeşte fiilor lui Israel, zicând: «Dacă o femeie rămâne însărcinată şi naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în zilele perioadei ei.

3

Şi, în ziua a opta, să i se circumcidă copilului carnea prepuţului.

4

Şi ea să stea treizeci şi trei de zile în sângele curăţirii ei; să nu se atingă de nimic sfânt şi să nu intre în locaşul sfânt, până se vor împlini zilele curăţirii ei.

5

Şi dacă ea va naşte un copil de parte femeiască, să fie necurată două săptămâni, ca în timpul perioadei ei; şi să stea şaizeci şi şase de zile în sângele curăţirii ei.

6

Şi când se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă la preot, la intrarea cortului întâlnirii, un miel de un an ca ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică drept jertfă pentru păcat.

7

Şi el să le aducă înaintea Domnului şi să facă ispăşire pentru ea; şi va fi curată de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru cea care a născut o parte bărbătească sau o parte femeiască.

8

Şi dacă nu-i va da mâna să aducă un miel, să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca ardere de tot şi altul ca jertfă pentru păcat; şi preotul să facă ispăşire pentru ea; şi va fi curat㻓.

Link: