:

Numeri 28

1

Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:

2

„Porunceşte fiilor lui Israel şi spune-le: «Să luaţi seama să-Mi aduceţi la timpul hotărât darul Meu, pâinea Mea, pentru jertfele Mele prin foc, de mireasmă plăcută Mie».

3

Şi să le zici: «Aceasta este jertfa prin foc pe care o veţi aduce Domnului: doi miei de un an fără cusur, zi de zi, ca ardere-de-tot neîncetată.

4

Să aduci un miel dimineaţa şi să aduci celălalt miel între cele două seri,

5

şi a zecea parte dintr-o efă de floare a făinii, ca dar de mâncare, frământată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn bătut.

6

Este o ardere-de-tot neîncetată, care a fost rânduită pe muntele Sinai, de mireasmă plăcută, o jertfă prin foc pentru Domnul.

7

Şi darul ei de băutură să fie a patra parte dintr-un hin pentru un miel; să torni în sfântul locaş darul de băutură al unei băuturi tari pentru Domnul.

8

Şi să pregăteşti al doilea miel între cele două seri; să-l aduci cu acelaşi dar de mâncare de dimineaţă şi cu acelaşi dar de băutură, ca jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.

9

Şi, în ziua sabatului, să aduceţi doi miei de un an fără cusur şi două zecimi de floare a făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare, şi darul său de băutură.

10

Aceasta este arderea-de-tot din sabat pentru fiecare sabat, în afară de arderea-de-tot neîncetată şi de darul său de băutură.

11

Şi, la începutul lunilor voastre, să aduceţi o ardere-de-tot Domnului: doi viţei tineri din cireadă şi un berbec şi şapte miei de un an fără cusur,

12

şi trei zecimi de floare a făinii, ca dar de mâncare, frământată cu untdelemn, pentru fiecare viţel, şi două zecimi de floare a făinii, ca dar de mâncare, frământată cu untdelemn, pentru fiecare berbec, şi o zecime de floare a făinii frământată cu untdelemn,

13

ca dar de mâncare, pentru fiecare miel: este o ardere-de-tot de mireasmă plăcută, o jertfă prin foc pentru Domnul;

14

şi darurile lor de băutură: jumătate de hin de vin pentru un viţel şi a treia parte dintr-un hin pentru un berbec şi a patra parte dintr-un hin pentru un miel. Aceasta este arderea-de-tot pentru fiecare lună în lunile anului.

15

Şi să se aducă Domnului un ied ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot neîncetată şi de darul ei de băutură.

16

Şi, în luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, este Paştele Domnului.

17

Şi în ziua a cincisprezecea a lunii acesteia este sărbătoarea: şapte zile să se mănânce azime.

18

În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o muncă de slugă.

19

Şi să aduceţi o jertfă prin foc ca ardere-de-tot Domnului: doi viţei tineri din cireadă şi un berbec şi şapte miei de un an – să vă fie fără cusur –

20

şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn; să aduceţi trei zecimi pentru un viţel şi două zecimi pentru un berbec;

21

să aduci o zecime pentru fiecare miel din cei şapte miei;

22

şi un ţap ca jertfă pentru păcat, spre a face ispăşire pentru voi.

23

Să aduceţi aceste lucruri în afară de arderea-de-tot de dimineaţă, care este arderea-de-tot neîncetată.

24

Să aduceţi aceste lucruri în fiecare zi, şapte zile, pâinea jertfei prin foc, de mireasmă plăcută Domnului; să se aducă pe lângă arderea-de-tot neîncetată şi darul său de băutură.

25

Şi, în ziua a şaptea, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nici o muncă de slugă.

26

Şi, în ziua celor dintâi roade, când aduceţi un dar de mâncare nou Domnului, la sărbătoarea Săptămânilor voastre, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nici o muncă de slugă.

27

Şi să aduceţi o ardere-de-tot ca mireasmă plăcută Domnului: doi viţei tineri din cireadă, un berbec şi şapte miei de un an;

28

şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec,

29

o zecime pentru fiecare miel din cei şapte miei;

30

un ţap dintre capre, spre a face ispăşire pentru voi.

31

Să le aduceţi în afară de arderea-de-tot neîncetată şi de darul său de mâncare – să vă fie fără cusur – şi darurile lor de băutură.

Link: