:

Numeri 7

1

Şi a fost aşa: în ziua în care sfârşise Moise de aşezat cortul şi-l unsese şi-l sfinţise împreună cu toate uneltele lui, şi altarul şi toate uneltele lui şi le unsese şi le sfinţise,

2

căpeteniile lui Israel au adus daruri; ei erau căpeteniile caselor lor părinteşti, mai-marii seminţiilor, cei care au fost mai-mari peste cei număraţi.

3

Şi ei şi-au adus darul înaintea Domnului: şase care acoperite şi doisprezece boi; un car la două căpetenii şi un bou de fiecare căpetenie; le-au adus înaintea cortului.

4

Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:

5

„Ia-le de la ei şi să fie pentru slujba cortului întâlnirii şi să le dai leviţilor, fiecăruia după slujba sa“.

6

Şi Moise a luat carele şi boii şi le-a dat leviţilor.

7

A dat două care şi patru boi fiilor lui Gherşon, după slujba lor.

8

Şi a dat patru care şi opt boi fiilor lui Merari, după slujba lor, sub mâna lui Itamar, fiul preotului Aaron.

9

Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat, pentru că slujba sfântului locaş era asupra lor; îl purtau pe umăr.

10

Şi căpeteniile au adus darul pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns; şi căpeteniile şi-au adus darul înaintea altarului.

11

Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Ei să-şi aducă darul pentru dedicarea altarului, fiecare căpetenie în ziua lui“.

12

Şi cel care şi-a adus darul în ziua întâi a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda.

13

Şi darul său a fost o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli; o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş, amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

14

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

15

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

16

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

17

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.

18

A doua zi şi-a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar.

19

El a adus darul său: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

20

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

21

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

22

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

23

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Ţuar.

24

A treia zi, căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon.

25

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

26

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

27

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

28

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

29

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.

30

A patra zi, căpetenia fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur.

31

Darul său a fost: o farfurie, de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

32

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

33

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

34

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

35

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliţur, fiul lui Şedeur.

36

A cincea zi, căpetenia fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.

37

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

38

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

39

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

40

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

41

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.

42

A şasea zi, căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel.

43

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

44

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

45

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

46

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

47

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.

48

A şaptea zi, căpetenia fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud.

49

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

50

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

51

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

52

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

53

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elişama, fiul lui Amihud.

54

A opta zi, căpetenia fiilor lui Manase, Gamaliel, fiul lui Pedahţur.

55

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

56

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

57

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

58

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

59

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamaliel, fiul lui Pedahţur.

60

A noua zi, căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni.

61

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

62

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

63

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

64

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

65

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.

66

A zecea zi, căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai.

67

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

68

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

69

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

70

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

71

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amişadai.

72

A unsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran.

73

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

74

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

75

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

76

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

77

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran.

78

A douăsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan.

79

Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, o farfurie adâncă, de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş: amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

80

o ceaşcă de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;

81

un viţel tânăr din cireadă, un berbec, un miel de un an, ca ardere-de-tot;

82

un ţap dintre capre, ca jertfă pentru păcat;

83

şi, ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.

84

Acesta a fost darul pentru dedicarea altarului, în ziua ungerii sale, din partea căpeteniilor: douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece farfurii adânci, de argint, douăsprezece ceşti de aur;

85

fiecare farfurie era de o sută treizeci de sicli şi fiecare farfurie adâncă, de şaptezeci; tot argintul vaselor era două mii patru sute de sicli, după siclul sfântului locaş;

86

cele douăsprezece ceşti de aur pline cu tămâie, fiecare de zece sicli, după siclul sfântului locaş; tot aurul ceştilor era o sută douăzeci de sicli.

87

Toate animalele pentru arderea-de-tot erau: doisprezece viţei, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an şi darul lor de mâncare; şi doisprezece ţapi dintre capre ca jertfă pentru păcat.

88

Şi toate animalele pentru jertfa de pace erau: douăzeci şi patru de boi, şaizeci de berbeci, şaizeci de ţapi, şaizeci de miei de un an. Acesta a fost darul pentru dedicarea altarului, după ce a fost uns.

89

Şi când intra Moise în cortul întâlnirii ca să-I vorbească, auzea glasul vorbindu-i de pe scaunul îndurării, care era deasupra chivotului mărturiei, dintre cei doi heruvimi. Şi vorbea cu El.

Link: