:

Psalmii 15

1

Doamne, cine va sta în cortul Tău? Cine va locui pe muntele sfinţeniei Tale?

2

✡ Cel care umblă fără vină şi lucrează dreptate şi vorbeşte adevărul din inima lui;

3

el nu defăimează cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu face ca aproapele său să fie dispreţuit;

4

în ochii lui, omul josnic este de dispreţuit, dar îi onorează pe cei care se tem de Domnul; el, dacă jură în paguba lui, nu schimbă promisiunea;

5

nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel care face acestea nu se va clătina niciodată.

Link: