:

Psalmii 46

1

Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna uşor de găsit.

2

De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor,

3

chiar dacă apele lor ar vui şi ar spumega, de s-ar cutremura munţii prin înălţarea lor. Oprire.

4

✡ Este un râu ale cărui pâraie înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.

5

Dumnezeu este în mijlocul ei, ea nu se va clătina. Dumnezeu o va ajuta în revărsatul zorilor.

6

Naţiunile vuiesc, împărăţiile se clatină; El a făcut să I se audă glasul: pământul se topeşte.

7

Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn înalt pentru noi. Oprire.

8

✡ Veniţi, priviţi faptele Domnului, ce pustiiri a făcut pe pământ.

9

El a făcut să înceteze războaiele până la marginea pământului; El zdrobeşte arcul şi frânge suliţa, arde carele în foc.

10

✡ Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu voi fi înălţat printre naţiuni, voi fi înălţat pe pământ.

11

Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn înalt pentru noi. Oprire.

Link: