:

Romani 12

1

Vă îndemn deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.

2

Şi nu vă conformaţi veacului acestuia, ci fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.

3

Pentru că, prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia care este între voi să nu aibă gânduri înalte, peste ceea ce trebuie să gândească, ci să gândească aşa ca să fie cumpătat, după cum Dumnezeu a împărţit fiecăruia o măsură de credinţă.

4

Pentru că, după cum într-un trup avem multe mădulare, iar mădularele n-au toate aceeaşi funcţie,

5

aşa şi noi, cei mulţi, suntem un singur trup în Hristos, şi fiecare, mădulare unii altora;

6

dar având diferite daruri de har, după harul care ne-a fost dat: fie profeţie, să profeţim potrivit măsurii de credinţă;

7

fie slujbă, să stăruim în slujire; fie cel care învaţă pe alţii, în învăţătură;

8

fie cel care îndeamnă, în îndemnare; cel care împarte, în simplitate; cel care conduce, cu sârguinţă; cel care arată îndurare, cu bucurie.

9

Dragostea să fie neprefăcută; fie-vă groază de rău, lipiţi-vă de bine;

10

în dragoste frăţească, iubindu-vă cu căldură unii pe alţii; în onoare, fiecare dând întâietate altuia;

11

în sârguinţă, fără ezitare; în duh, fierbinţi, slujind ca robi Domnului.

12

În speranţă, bucurându-vă; în necaz, răbdând; în rugăciune, stăruind;

13

la nevoile sfinţilor, participând; urmărind ospitalitatea.

14

Binecuvântaţi pe cei care vă persecută; binecuvântaţi şi nu blestemaţi.

15

Bucuraţi-vă cu cei care se bucură; plângeţi cu cei care plâng.

16

Gândiţi acelaşi lucru unii faţă de alţii, nu gândind la cele înalte, ci însoţindu-vă cu cei smeriţi; nu fiţi înţelepţi în ochii voştri,

17

neîntorcând nimănui rău pentru rău; îngrijind de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor;

18

dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăind în pace cu toţi oamenii;

19

nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor, ci daţi loc mâniei, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti“, spune Domnul.

20

„Deci, dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui“.

21

Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine.

Link: