(Mai-marelui cântăreţilor; un psalm al lui David, când a venit Doig Idumeul şi a vestit lui Saul şi i-a zis: venit-a David în casa lui Abimelec.) Ce te făleşti întru răutate, puternice?
2
Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug.
3
Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea.
4
Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană!
5
Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pământul celor vii.
6
Vedea-vor drepţii şi se vor teme şi de el vor râde şi vor zice: "Iată omul care nu şi-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui,
7
Ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa".
8
Dar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, am nădăjduit în mila lui Dumnezeu, în veac şi în veacul veacului.
9
Slăvi-Te-voi în veac, că ai făcut aceasta şi voi aştepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioşilor Tăi.