:

Psalmii 85

1

(Mai-marelui cântăreţilor; fiilor lui Core.) Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob.

2

Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.

3

Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale.

4

Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-ţi întoarce mânia Ta de la noi.

5

Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?

6

Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine.

7

Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă.

8

Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.

9

Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru.

10

Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.

11

Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.

12

Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său;

13

Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.

Link: