Romani 10
Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.
Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.
Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.
În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea.
Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: "Să nu zici în inima ta: "Cine se va sui în cer?" (Să coboare adică pe Hristos din cer.)
Sau: "Cine se va coborî în Adânc?" (Să scoale adică pe Hristos din morţi.)
Ce zice ea deci? "Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta." Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
după cum zice Scriptura: "Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine."
În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.
Fiindcă "oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit."
Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!"
Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: "Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?"
Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
Dar eu întreb: "N-au auzit ei?" Ba da; căci "glasul lor a răsunat prin tot pământul, şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii."
Dar întreb iarăşi: "N-a ştiut Israel lucrul acesta?" Ba da; căci Moise, cel dintâi, zice: "Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere."
Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: "Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine."
Pe când, despre Israel zice: "Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă."