:

Proverbele 12

1

Cine iubeşte certarea, iubeşte ştiinţa; dar cine urăşte mustrarea este prost. –

2

Omul de bine capătă bunăvoinţa Domnului, dar Domnul osândeşte pe cel plin de răutate.

3

Omul nu se întăreşte prin răutate, dar rădăcina celor neprihăniţi nu se va clătina. –

4

O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui. –

5

Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune. –

6

Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăveşte. –

7

Cei răi sunt răsturnaţi şi nu mai sunt, dar casa celor neprihăniţi rămâne în picioare!

8

Un om este preţuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este dispreţuit. –

9

Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca. –

10

Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.

11

Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte. –

12

Cel rău pofteşte prada celor nelegiuiţi, dar rădăcina celor neprihăniţi rodeşte. –

13

În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc. –

14

Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi, şi fiecare primeşte după lucrul mâinilor lui. –

15

Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile. –

16

Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara. –

17

Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune. –

18

Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare. –

19

Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă. –

20

Înşelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace. –

21

Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit, dar cei răi sunt năpădiţi de rele. –

22

Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuţi. –

23

Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia. –

24

Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir. –

25

Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte. –

26

Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. –

27

Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca. –

28

Pe cărarea neprihănirii este viaţa, şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte. –

Link: