:

Proverbele 13

1

Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea. –

2

Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie. –

3

Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. –

4

Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. –

5

Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine. –

6

Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. –

7

Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. –

8

Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea. –

9

Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. –

10

Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. –

11

Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte. –

12

O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. –

13

Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. –

14

Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. –

15

O minte sănătoasă câştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă. –

16

Orice om chibzuit lucrează cu cunoştinţă, dar nebunul îşi dă la iveală nebunia. –

17

Un sol rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce tămăduire. –

18

Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste. –

19

Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău. –

20

Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. –

21

Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. –

22

Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit. –

23

Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. –

24

Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. –

25

Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă. –

Link: