Proverbele 20
Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –
Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuşi. –
Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. –
Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! –
Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. –
Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? –
Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! –
Împăratul, care stă pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. –
Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu?” –
Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri, sunt o scârbă înaintea Domnului. –
Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. –
Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut. –
Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de pâine. –
„Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând, se fericeşte. –
Este aur şi sunt multe mărgăritare; dar buzele înţelepte sunt un lucru scump. –
Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul; şi ţine-l zălog pentru alţii. –
Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. –
Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. –
Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. –
Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. –
O moştenire repede câştigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârşit. –
Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. –
Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun. –
Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? –
Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească. –
Un împărat înţelept vântură pe cei răi, şi trece cu roata peste ei. –
Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. –
Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. –
Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. –
Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile şi vânătăile până la rană. –